Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, în urmă cu puține momente, decizia de clasare definitivă a dosarului ROMPETROL RAFINARE care privea ștergerea datoriei istorice a companiei – 600 mil. $ – față de statul român. În decembrie 2019, DIICOT anunțase clasarea cauzei și, totodată, ridicarea sechestrului cu privire la majoritatea bunurilor companiei ce fuseseră indisponibilizate în 2016, dar măsura a fost contestată la instanța supremă.
Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO că vineri, 10 iulie, Înalta Curte a hotărât să respingă toate plângerile formulate în acest dosar, așa încât măsura clasării luată de DIICOT rămâne bătută în cuie. Solutia de clasare a DIICOT a fost atacată de mai multe persoane și firme. Pe de o parte, Richart Colin Hart și George Philip Stephenson, afaceriștii americani cu care Dinu Patriciu a fost partener în ”Rompetrol”, au cerut schimbarea temeiurilor care s-au aflat la baza clasării. Procurorii apreciaseră că o parte din infracțiuni s-au prescris, dar afaceriștii cereau să se constate că, de fapt, faptele nu există. De asemenea, contestații înaintaseră și cele trei firme: KMG International NV („KMGI”), Oilfield Exploration Business Solutions SA si Rompetrol Rafinare SA, pe motive procedurale.
Prin Ordonanța de clasare din decembrie 2019, procurorii DIICOT mai menținuseră o măsură asiguratorie de circa 106 milioane dolari asupra a patru instalații, dar pe termen de 30 de zile. Ordonanța respectivă fusese emisă în dosarul penal nr. 225/D/P/2006, iar societăților KMG International NV („KMGI”), Oilfield Exploration Business Solutions SA și Rompetrol Rafinare SA le-a fost comunicată soluția în 9 decembrie.
Prin această Ordonanță au fost clasate acuzatiile penale și au fost ridicate majoritatea măsurilor asiguratorii impuse anterior de DIICOT prin Ordonanțele din 6 Mai 2016, s-a precizat într-un comunicat de presă al DIICOT.
Dosarul de la DIICOT se referea la datoria istorică a companiei față de statul român, rezultată în urma unui controversat Memorandul din 2013 semnat între statul român și acționarii kazahi de la KMG Internațional. Prin Memorandum se prevedea înființarea în comun a unui Fond de Investiții Kazah-Român, cu un aport inițial de capital de 150 milioane de dolari, tința fiind 1 miliard de dolari. Memorandumul stipula că Rompetrol va fi iertat de datoria istorică estimată de statul român la 600 milioane dolari.
Rompetrol Rafinare este deținută în proporție de 48,1% de KMG INTERNATIONAL, statul român având o participație de 44,7%, iar 7,1% de alți acționari.
În 2016, DIICOT a dispus sechestru pe bunurile Rompetrol fiind vizate atât rafinăria Petromidia, cât și benzinăriile companiei și alte active, suma sechestrului ridicându-se la peste 600 milioane dolari. DIICOT a anunțat atunci că există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier, a cărui activitate a culminat cu inițierea, promovarea și adoptarea Ordonanței de urgență 118/2003 prin care obligațiunile bugetare restante pe care SC ROMPETROL RAFINARE SA le înregistra, de aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice.
„Apreciem caracterul judicios al acestei decizii foarte importante pentru siguranța mediului de afaceri și pentru climatul investițional din România, decizie luată în urma unor demersuri și analize deosebit de complexe, în care KMGI și companiile grupului au participat în mod activ, în vederea clarificării tuturor aspectelor relevante. Această decizie consolidează deținerile locale ale grupului KazMunayGas și este de natură să deschidă calea pentru efectuarea în continuare a investițiilor necesare dezvoltării activităților grupului pe plan local, cu efecte pozitive asupra creșterii economice, menținerii și dezvoltării locurilor de muncă, a contribuției constante a grupului la bugetele publice, precum și, în general, la dezvoltarea mediului de afaceri local”, arată KMG International într-un comunicat de presă emis după anunțul clasării din 2019.